Fără reverberaţii, mi-e cântul trist şi sloi,
Nu mai am sentimentul de sfâşiere, pur,
Iubirea noastră, tragic, s-a subţiat sub ploi,
Tandreţea, fulger negru, s-a stins pe cerul sur…
Plutim în anotimpul ce sângeră-n hârtie,
Desperechiaţi şi tragici, familie de cocori,
Ce pieptul, pentru pui, cu ciocul şi-l sfâşie,
Sfârşind în răstignirea de spin din sicomori.
Petalele în tonuri ce amintesc de moarte
S-or sfâşia în somnul topit în curcubeu
Şi ziua-n ochiul nopţii s-o săvârşi, departe
De putred, scurs spre tine, străinul ochi al meu.
Iubito, alte aripi vor arde-n depărtarea
Nedespletirii-n drumuri, ce nu are revers
Şi valul disperării s-o prăbuşi în marea
Înneguratei lacrimi, ce o strivesc în vers.
Şi albatroşi, sălbatic, vor ciuguli din mine
Ca dintr-o carne macră, ce m-a înveşmântat,
Şi cântu-mi, ca o barcă, va naviga spre tine,
Spre ţărmuri de iubire, pe care-ai eşuat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu